Din soborul slujitor au făcut parte preoți ai cercului pastoral misionar Bocșa printre care Părintele Petru Ghimboașă- Parohia Berzovia , preot Petru Vintilescu- Parohia Vermeș, Preotul IanășAmbruș-ParohiaIzgar, Preotul Paroh al Parohie Ramna, Părintele Damaschin Tătaru- secretarul Protopopiatul Ortodox Reșița și Părintele Protopop al Reșiței, Nicolae C. Mirișan, care la finalul Sfintei Taine a rostit și un frumos cuvânt de învățătură referitor la pericopa evanghelică a zilei.

La ceas de seară preoții și credincioșii au colindat tradiționalul colind O, ce veste minunată. Ne-am despărțitslăvindu- L pe Dumnezeu pentru toate bucuriile primite in această minunată seară si nădăjduind am mai urcat o treaptă spre calea mântuirii în această vreme a postuluiNașterii Domnului.

Preoții invitați au participat apoi la o agapă frățească organizată la casă parohială unde s-au împărtășit impresii și colaborări sufletești ale preoților și credincioșilor din parohiile pe care le păstoresc. Parohul gazdă a mulțumit pe această cale Protopopului de Reșița pentru buna și frumoasă colaborare dintre cele două parohi:Învierea DomnuluișiSfântul Iosif Cel Nou de la Partoșparohii înfrățite din mai multe puncte de vedere printre care amintim: bisericile sunt pictate de același pictor, Elvira Dăscălescu și amândouă parohii trec oarecum printr-o neliniște sufletească cauzată de cultul greco-catolic cu care sunt în litigiu judecătoresc.

Dar prin rugăciunile Sfântului Ierarh Iosif pictat în una din Bisericile Parohie Ramna și ocrotitorul bisericii Protopopiatului Reșița dăm Slava lui Dumnezeu pentru toate si pentru am mai petrecut o zi binecuvântată în ogorul Domnului.


A consemnat Preot Ovidiu Urzicaru, Parohul Ramnei.


Ultima actualizare (Miercuri, 21 Decembrie 2011 12:23)