La finalul Sfintei Liturghii ne-am îndreptat cu toții, preot și credincioși spre școala generală din Ramna pentru a lua parte la manifestările dedicate zilei Sfântului Apostol Andrei și Zilei Naționale. Programul a debutat cu intonarea imnului de stat, iar apoi preotul paroh a rostit rugăciunea domnească „Tatăl Nostru” și amintit participanților că în sinaxarul bisericii ortodoxe se află un nou Sfânt cu dată de pomenire tot 30 noiembrie, și anume Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Am spicuit câteva aspecte din viața trăită în sfințenie și activitate Sa și a amintit că racla cu Sfintele Moaște a Ierarhului Transilvănean se află în catedrala mitropolitană din Sibiu.

Manifestările au continuat cu prezentarea unor frumoase referate prezentate de elevii scolii cu privire la martirii năsăudeni din 1700 care au luptat pentru credință, neam și țară. Un alt elev a prezenta referatul cu privire la uniație și legat de diploma leopoldină, generalul Bukow și bisericile ortodoxe dărâmate de acesta.

Prin bunăvoința dascălilor de la materiile umaniste, elevii au mai prezentat referat legate de Sfântul Apostol Andrei și propovăduirea Evanghelie pe teritoriul țării noastre, unirea de la 1918, au recitat poezii și am intonat cântece patriotice: „Hai să întindem hora mare”, „Noi suntem români”, „Treceți batalioane române Carpații”, și altele.

La finalul manifestărilor în sala profesorală s-a reînnoit, semnat și parafat de către preotul paroh ortodox din această comună, Ovidiu Urzicaru, directorul acestei instituții de învățământ din comună, Cătalin Almăjan, profesorul de religie, Ciprian Humă, dar și cu toți ceilalți diriginți ai claselor V-VIII, educatoarea și învățătorii, noul protocol de colaborare pe întreg anul școlar referitor la evenimentele care se vor mai desfășura în comuna noastră.

Ne-am despărțit cu sufletul curat ca putem realiza lucruri frumoase pentru copii noștrii din comună, mulțumind bunului Dumnezeu pentru toate cele rânduite în această zi , strângându-ne mâna, preotul împărțind iconițe și directorului calendare pe anul 2012. Apoi am hotărât următoare întâlnire pentru o altă zi atunci când vom sărbători pe eroii români căzuți în Revoluția din 1989, cât și lucruri legate de perioada comunistă, dar și prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae.

Ultima actualizare (Miercuri, 21 Decembrie 2011 12:22)