Tot o tradiție importantă a acestor credincioși este și aceea de a serba Praznicul Crăciunului în biserica I ce din deal, iar Praznicul Învierii Domnului în biserica ortodoxă II din vale.

Au participat în biserica noastră în decursul acestor ani preoți fie din parohiile învecinate, fie din parohiile mai îndepărtate ale Episcopie Caransebeșului sau din Arhiepiscopia Timișoarei, fiecare dintre părinți s-au străduit sădească în inimile credincioșilor învățătura cea dreaptă despre Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, să-i îndemne pe oameni spre a-și păstra adevărata credință a moșilor și strămoșilor noștri, și a nu se lăsa pradă ispitelor acestor vremi. De fiecare dată am ținut cont și de anul omagial declarat Patriarhia Română, preoți invitați au vorbit anul acesta mai mult despre Taina Sfântului Maslu și despre îngrijirea bolnavilor.

Anul acesta săptămâna de rugăciune a fost deschisă de părintele Adrian Mager de la Parohia Moniom care a vorbit despreUn Domn, o credință, un botezun singur tămăduitor și vindecător de neputințe trupești și sufletești.

Marți, părintele Petru Vintilescu de la Parohia Vermeș a vorbit despre rugăciunile săvârșite pentru cei bolnavi trupește și sufletește, dar și despre puterea rugăciunii săvârșită de preot pentru cei trecuți în lumea drepților.

Miercuri a fost în mijlocul nostru preotul paroh al parohiei Berzovia, Petrică Ghimboașă, care le-a vorbit credincioșilor despre crucea suferințelor și osteneala postului.

Părintele Alin Chicoș de la parohia Ocna de Fier a fost in parohia noastră joi vorbindu-ne despre rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu.

Vineri, părintele dr. Nichifor Tănase de la ParohiaAdormirea Maicii Domnuluidin Reșița a vorbit despre Taina Sfântului Maslu în viziunea părinților capadocieni.

În seara de sâmbătă după săvârșirea slujbei vecernie, la invitația tânărului cântăreț al bisericii noastre Moteca Adrian au fost în mijlocul nostru membrii asociației creștine „Oastea Domnului” din Reșița rostind în Sfânta Biserică poezii creștine și intonând cântece religioase.

Duminică am încheiat Săptămâna Duhovnicească cu săvârșirea Sfintei Liturghii, iar la final preotul paroh a făcut o scurtă prezentare la cele întâmplate în decursul acestei săptămâni și a evidențiat importanța acestui an omagial al Tainei Sfântului Maslu cât și implicarea Episcopiei Caransebeșului prin tipărirea pliantelor referitoare la această temă, cât și a cărții Sfinții Tămăduitorii și Doctorii fără de Arginții.

În acest fel s-a desfășurat această săptămână a bucuriei și a întâlnirii cu Dumnezeu și în Parohia Ramna prin rugăciune, comuniune frățească nădăjduim ne apropiem mai ușor și străbatem mai lin calea acestui post, la final bucurându-ne de mare Praznic al Învierii Domnului, și totodată sărbătorind și hramul celor două bisericii ortodoxe din comuna noastră.

Preot Urzicaru Ovidiu, Parohul Ramnei

Ultima actualizare (Luni, 02 Aprilie 2012 14:45)